Un jucător de la CSA Steaua are șanse mari să prindă transferul carierei la doar 17 ani. Mijlocașul Claudiu Donose se află deja la Napoli, acolo unde se pregătește cu formația Primavera a clubului de lângă Vezuviu.
O decizie în privința sa va fi luată după ce tânărul fotbalist va fi testat de către antrenorii echipei de tineret.
Anunțul a fost făcut chiar de către clubul roș-albastru. Donose este internațional român Under 18, iar din vară evoluează pentru echipa din Ghencea, după ce a fost adus de la LPS Iași.
Mijlocașul a bifat în acest sezon de Liga 2 trei prezențe la echipa mare și se numără printre tinerii de perspectivă ai „militarilor”. Dacă va fi păstrat de italieni. jucătorul născut la Iași ar evolua în primă fază pentru Napoli Primavera.
Directorul tehnic al Academiei Steaua, George Ogăraru, a comentat interesul arătat de clubul din Serie A pentru Claudiu Donose.
„Mă bucur că există interes din partea unui club atât de mare, precum Napoli, pentru unul dintre juniorii Stelei.
În Romania sunt copii talentați și sper să vină cât mai mulți spre clubul nostru, unde să confirme la echipa de seniori, pentru ca la un moment dat, să facă pasul către cluburile mari din occident.
Sperăm ca această experiență să-l ajute pe Claudiu să crească și să-l vedem cât mai des în echipa de start a Stelei”, a transmis George Ogăraru pentru site-ul oficial al CSA Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER